Măsuri stabilite pentru salvarea Casei de Cultură din Baia Mare

Social

Prin ordinul prefectului nr.421/2019 o comisie mixtă de
verificare alcătuită din reprezentanți ai Instituției Prefectului-Județul
Maramureș, Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș,
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al
Județului Maramureș, Direcția de Sănătate Publică, Comisariatul
Județean pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratul Teritorial de
Muncă Maramureș, Primăria Municipiului Baia Mare, societăți de
utilități publice (alimentare energie electrică, gaz metan și apă) s-a
deplasat la Casa de Cultură. Acțiunea de verificare a clădirii a fost
coordonată de prefectul Vasile Moldovan.
Din punct de vedere juridic Casa de Cultură nu se află în
domeniul public sau privat al Municipiului Baia Mare. Este înregistrat
pe rolul instanței de judecată dosarul nr.3432/100/2014, un litigiu
juridic având ca obiect acțiunea civilă prin care Asociația Națională a
Caselor de Cultură ale Sindicatelor, prin lichidator judiciar în calitate
de reclamantă solicită constatarea dreptului de proprietate asupra
imobilului, în suprafață de 7986,67 mp, care include și platforma
pavată, spațiile verzi interioare, alei interioare, platformă laterală de
acces și alveole spații verzi, constatarea unui drept de superficie al
terenului în favoarea reclamantei și înscrierea în Cartea Funciară a
drepturilor constatate în contradictoriu cu Municipiul Baia Mare. Este
de menționat faptul că prin Hotărârea Consiliului Local Baia Mare
nr.293/2013 s-a dispus trecerea în domeniul public al Municipiului
Baia Mare a imobilului în natură construcție, cu teren aferent cu
destinația Casa de Cultură.

Tribunalul Maramureș și Curtea de Apel Cluj au respins ca
neîntemeiat/nefondat acțiunea/apelul declarat de Asociația Națională a
Caselor de Cultură a Sindicatelor din România. Decizia Civilă
nr.170/A2019 nu este definitivă, fiind atacată la Înalta Curte de
Casație și Justiție.

”Casa de Cultură are nevoie de o reabilitare complexă a
clădirii și terenului adiacent. Este necesară prin proiecte refacerea
instalațiilor de alimentare cu energie electrică, de încâlzire, a
sistemului de preluare și evacuare a apelor pluviale, reamenajarea
sălii de spectacol. Realizarea acestor lucrări vor permite organizarea
de evenimente culturale sau alte activități. Celelalte spații din imobil
care sunt închiriate corespund activităților care se desfășoară. Casa
de Cultură nu are nevoie conform prevederilor legislației în vigoare
de obținerea autorizației de securitate la incendiu, fiind contruită
anterior anului 1992 (HG 51/1992). Având în vedere situația juridică
actuală și existența unui proces pe rolul instanței de judecată pentru
stabilirea proprietarului, am solicitat măsuri punctuale pentru
remedierea deficiențelor constatate de către fiecare instituție din
comisie. După stabilirea proprietarului și înscrierea obiectivului în
cartea funciară se va impune efectuarea lucrărilor de întreținere și
reparații capitale pentru reabilitarea și modernizarea clădirii și
terenului aferent”, a spus președintele CJSU, prefect Vasile
Moldovan.
Casa de Cultură Baia Mare reprezintă un edificiu reprezentativ
la nivelul județului, parte a patrimoniului cultural și identității noastre
comune care trebuie salvată de la degradare și distrugere, a mai
precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu..

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *