Primarul Cătălin Cherecheș și Consiliul Local Baia Mare, demersuri reprezentative pentru comunitate

Social

La inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, consilierii locali au aprobat în cadrul ședinței extraordinare din data de 11 iunie o serie de proiecte importante pentru comunitate. Acestea vizează o serie de facilități care vor fi acordate mediului de afaceri, programe de sănătate destinate întregii comunități dar și acordarea de gratuități pentru transportul în comun elevilor, studenților, pensionarilor dar și altor categorii vulnerabile ale populației.

Propunerea primarului Cătălin Cherecheș aprobată de Consiliul Local – Tarife reduse cu 90% pentru terasele sezoniere – 1leu /mp/lună

Vești bune pentru operatorii economici! Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să amplaseze terase sezoniere pe domeniul public sau privat al municipiului, la propunerea primarului Cătălin Cherecheș plenul Consiliului Local a aprobat reducerea cu 90 % a tarifelor de închiriere destinate acestor spații. „Dată fiind situția dificilă în care ne aflăm ca urmare a efectelor create de pandemia de Coronavirus, am decis să venim în sprijinul mediului de afaceri și să oferim celor care doresc să amplaseaze terase sezoniere pe domeniul public al municpiului Baia Mare posibilitatea să achite tarife modice pentru acestea. Drept urmare, am propus, iar plenul consiliului a validat propunerea ca pentru întreg anul 2020 tariful de utilizare pentru acest tip de activitate să fie unitar, de 1 leu /mp/lună indiferent de zonă sau de suprafață” a spus primarul Cătălin Cherecheș.

Primăria Baia Mare se asociază cu Consiliul Județean Maramureș pentru dezvoltarea sistemului sanitar

Un alt proiect important aprobat de consilierii locali vizează dezvoltarea în cadrul Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș a unuia dintre cele mai moderne centre de chirurgie toracică din țară. Investiția, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Marmureș, va transforma unitatea medicală în una dintre puținele din tară unde se realizează operații pe cord deschis, oferind astfel persoanelor care îngroașă acum listele de așteptare ale centrelor de specialitate din orașe precum Cluj -Napoca sau Târgu Mureș posibilitatea să beneficieze mai rapid de tratament la cele mai înalte standarde, cât mai aproape de casă.
“Prin încheirea parteneriatului pentru sănătate, care vizează și realizarea la nivelul Municipiului Baia Mare a compartimentului de Chirurgie Cardiacă și Toracică, consolidăm colaborarea începută în urmă cu mult timp și care a dat multe rezultate. Facem un nou pas și dăm un mesaj pentru pentru mediul politic și administrativ, dar mai cu seamă pentru comunitatea maramureșeană, că noi ne facem datoria. Știm care ne sunt problemele, nevoile, dorințele și știm că aceste lucruri le putem rezolva împreună fără să ne intereseze culoarea politică. Parteneriatul nostru este cu atât mai important cu cât aducem alături de noi oameni profesioniști care să ne prezinte soluțiile pentru fiecare problemă identificată, pentru fiecare proiect. Cred că fiecare dintre cei implicați in administrația locală vor înțelege că este un parteneriat apolitic, solid și serios, un parteneriat pentru băimăreni și maramureșeni cel puțin până în 2025.
Din perspectiva dotării compartimentului de Chirurgie Cardiacă și Toracică nu putem decât să ne bucurăm că noi, primăria municipiului Baia Mare, putem fi de ajutor în acest sens, apreciind totodată implicarea tuturor celor care au coordonat sănătatea maramureșeană și medicilor care au creionat și au făcut posibil acest proiect” a spus Cătălin Cherecheș primarul Municipiului Baia Mare.

“Testăm pentru sănătatea maramureșenilor” – programul prin care vor fi testate peste 50.000 de persoane pentru prevenirea răspândirii Coronavirus

Pentru a avea o situaţie cât mai elocventă a numărului de îmbolnăviri cu Coronavirus, atât la nivelul Municipiului Baia Mare cât și al întregului județ Maramureș va fi implementat proiectul “Testăm pentru sănătatea maramureșenilor”. “Ne implicăm și în acest proiect de testare a maramureșenilor venind în special în sprjinul mediului de afaceri. Dat fiind faptul că sunt numeroase societățile care au un număr mare de angajați dorim să facem astfel posibilă creșterea siguranței angajaților la locul de muncă. Ne gândim deopotrivă la profesori și învățători, dar în egală măsură și la funcționarii din instituțiile publice, precum și la orice băimărean sau maramureșean care dorește să se protejeze, să își protejeze familia, dar și comunitatea din care fac parte.Cele două proiecte care vizează domeniul sănătății reprezintă deschiderea către o nouă logică a finanțării și administrării sistemului sanitar în județul Maramureș și în municipiul Baia Mare, continuă parteneriatul deja consolidat între cele două instituții și vor duce în final, la o administrare unică a spitalelor, centrelor pentru persoanele cu dizabilități, a vârstnicilor, dar și a celor care suferă de anumite afecțiuni, astfel încât și costurile să se situeze într-o logică a eficienței” a mai spus Cătălin Cherecheș primarul Municipiului Baia Mare. ” Testăm pentru sănătatea maramureşenilor” reprezintă o inițiativă de testare în masă la nivel județean pentru indentificarea infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, care urmează să se desfășoare până la finalul anului 2020.

Primarul Cătălin Cherecheș propune gratuitate la transportul în comun începând cu 1 iulie pentru elevi, studenți, pensionari, mame cu copii aflate în concediu de maternitate , persoane cu dizabilități și băimărenii cu venituri mici

 Tarifele de călătorie pentru serviciul de transport public local care vor fi utilizate începând cu data de 1 iulie 2020 vor fi modificate semnificativ, astfel încât o serie de categorii ale populației municipiului Baia Mare să poată beneficia gratuit de aceste servicii. La propunerea primarului Cătălin Cherecheș, de la data amintită, pensionarii, elevii, studenții dar și categoriile vulnerabile ale populației nu vor mai achita contravaloarea călătoriilor cu mijloacele de transport în comun. “ În momentul de față avem o reducere cu 50% a abonamentelor pentru pensionarii în vârstă de până la 70 de ani, iar propunerea mea este ca pensionarii să beneficieze la fel ca și elevii, studenții, persoanele cu dizabilități, mamele cu copii aflate în concediu de maternitate și alte categorii, inclusiv dintre cele defavorizate din punct de vedere economic, de această facilitate ” a mai spus Cătălin Cherecheș primarul Municipiului Baia Mare 

Parcul Tehnologic și Industrial Phoenix – Cuprom – S-a decis finalizarea procedurilor de preluare de către Municipiul Baia Mare a întregii platforme Cuprom

Primarul Cătălin Cherecheș a cerut acordul Consiliului Local pentru a continua demersurile de achzitie sau expropriere pentru utilitate publică a fostei platforme Cuprom. Proiectul care vizează dezvoltarea unui parc tehnologic în zona fostei platforme industriale propune promovarea conceptului de zonă de producţie durabilă definită drept “comunitate a firmelor de producţie şi servicii, care în interiorul unei zone funcţionale doreşte să îmbunătăţească performanţele economice şi sociale, achiziţionarea de instrumente specifice de organizare, de management şi infrastructură respectiv crearea unei zone de susţinere a afacerilor, facilitarea regenerării unui număr de zone productive conform criteriilor de sustenabilitate, sporind atractivitatea acestor zone pentru investitorii străini şi interni.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *