Ziua scriitorului – Împreună suntem Baia Mare merge mai departe

Social

Din inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, premii și distincții pentru 12 scriitori.

Ziua Scriitorului, eveniment cultural de anvergură al municipiul Baia Mare, este organizată și susținută anual de către Autoritatea Publică Locală, din respect și prețuire pentru cei care contribuie prin cuvintele și ideile alese, așternute pe hârtie, la prestigiul pe care orașul nostru îl are pe plan național și internațional. În cadrul manifestării desfășurate în data de 15 iunie, au fost distinși cu diplome și premii scriitorii care contribuie la renumele orașului dar și tinerele talente care au ales să meargă pe acest drum.
 “Încă din prima zi în care mi-a revenit onoarea de a fi ales primarul municipiului Baia Mare, am acordat un deosebit interes și pentru artiști și scriitori, pentru revigorarea vieții cultural – artistice din orașul nostru. Am făcut acest pas nu doar sprijinind organizarea unor manifestări care să bucure comunitatea și să atragă atenția pe plan național și internațional asupra orașului nostru, ci susținându-i și pe cei care, prin operele lor, aduc atât de multe beneficii orașului nostru. Pentru că nu totul se rezumă doar la infrastructură, economie, investiții și alte proiecte prin care dezvoltăm și modernizăm orașul nostru. Avem obligația de a sprijini inclusiv mediile care duc departe renumele orașului nostru, creionând în continuare istoria acestui loc binecuvântat de Dumnezeu. Avem privilegiul de a avea în Baia Mare foarte mulți oameni talentați, tocmai de aceea este adesea greu să fie alese doar câteva persoane care să fie premiate pentru activitatea pe care o desfășoară în domeniul ales. Scriitorii nu fac excepție, anual revenindu-ne onoarea de a susține acest demers prin care sunt recompensați cei mai buni dintre cei buni, respectiv tinerele talente care trebuie încurajate pentru a continua pe acest frumos, dar nicidecum ușor, drum al culturii. Felicitări sincere tuturor băimărenilor care și-au găsit muza și reușesc să o păstreze, generând scrieri care ne onorează, ne bucură, ne hrănesc intelectual – a spus primarului Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș
În acest an au fost acordate următoarele distincții:

Premiul pentru întreaga carieră:
– Săluc Horvat
– Gheorghe Pârja Premiul “Scriitorul Anului ”
– Lucian Perța
– Betty Kirchmajer
Premiul “Tânăr scriitor”
– Filofteia Covaciu, elevă a Colegiului Național “Vasile Lucaciu“
– George Nicoară
Premiile de excelență nominalizate de primarul Cătălin Cherecheș
– Ștefan Dumitraș elev al Colegiul Național “Gheorghe Șincai“
– Poetul Ioan Hada
– Ștefan Jurcă
Diplome aniversare
– Ana Olos (80 de ani)
– Rodica Dragomir (80 de ani)
– Ioan Dragoș (65 de ani). Manifestările dedicate Zilei Scriitorilor în Baia Mare s-au încheiat cu lansarea mai multor volume semnate de domnii Săluc Horvat (Sub semnul lui Eminescu. Călător prin două veacuri) și Gheorghe Pârja (Scrierea Cerului. Oglinzile Nordului. Ochii Basarabiei).

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *