Cătălin Cherecheș primarul Municipiului Baia Mare și Gabriel Zetea președintele Consiliului Județean Maramureș,– strategie pentru servicii publice la standarde europene

Social

300 milioane de Euro – Finanțare Europeană pentru apă și canalizare în Baia Mare și Maramureș!

Municipiul Baia Mare și alte 31 de localități din județul Maramureș vor beneficia de extinderea și/sau reabilitarea servicilor de alimentare cu apă potabilă, respectiv a colectării și epurării apelor uzate, grație unui proiect cu finanțare europeană, în valoare de 300 de milioane de Euro, elaborat de Societatea Vital S.A. Documentația de finanțare se află deja în procedură de evaluare, iar investițiile pentru apă si apă uzată care vor fi realizate vizează, printre altele, 372,360 km rețele de distribuție a apei, 36 de stații de pompare, 9 stații de epurare, dar și o unitate avansată de eliminare si tratare a nămolului pentru Municipiul Baia Mare. “Ne aflăm într-un moment important pentru Municipiul Baia Mare și pentru județul Maramureș.

Facem încă un pas pentru a le oferi băimărenilor și maramureșenilor o calitate a vieții cât mai ridicată, prin servicii de apă și canalizare la standarde europene. Societatea Vital S.A a elaborat documentația de finanțare pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Maramureș ”, un proiect care aduce 300 milioane de Euro – finanțare europeană pentru apă și canalizare în Maramureș. Este încă un proiect în care îi avem ca și parteneri pe colegii noștrii din Consiliul Județean Maramureș, un parteneriat pe care l-am început și îl continuăm împreună pentru ca standardele în ce privește alimentarea cu apă și canalizare, deșeuri, infrastructură sau servicii de sănătate să fie așa cum își doresc băimărenii și maramureșenii, dar și așa cum consider normal să fie într-un județ și municipiu de nivel european, respectiv standarde dintre cele mai înalte și la prețurile cele mai mici.

Am început acest demers de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare în județul Maramureș acum câțiva ani, împreună. Din păcate, inițial, proiectul a fost unul cu costuri foarte mari, în special pentru cetățenii municipiului Baia Mare. Acum vorbim despre un proiect care nu aduce nici un fel de cost suplimentar pentru cetățenii municipiului Baia Mare și ai județului Maramureș. Fără creșteri la tarifele de apă și canalizare – este o impunere pe care atât eu, ca și primar al municipiului Baia Mare, cât și domnul Zetea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Maramureș, am stabilit-o, iar lucrurile așa vor rămâne.
Proiectul aduce în Maramureș peste 300 de milioane de euro, bani care vor ajunge în bugetul firmelor din județul Maramureș și din municipiul Baia Mare care vor lucra pentru a dezvolta acest proiect, dar și pe masa băimărenilor și a maramureșenilor prin tot ceea ce înseamnă salarii și beneficii pe care le au lucrând și dezvoltând acest proiect.
Avem deja realizate rețele pentru aproape jumătate din unitățile administrativ- teritoriale ale Maramureșului. 32 de astfel de entități beneficiază acum de acest proiect, așa cum altele au beneficiat în etapele precedente de finanțări similare, iar lucrul acesta aduce Maramureșul, din nou, într-o lumină pozitivă, din perspectiva calității vieții.
Este încă un proiect important pe care îl realizăm împreună cu Consiliul Județean și mulțumesc domnului președinte pentru tot sprijinul dat în așezarea acestui proiect pe drumul cel bun și pentru rezolvarea tuturor problemelor delicate care intervin în realizarea unui astfel de proiect fie ele de natură organizatorică, economică sau administrativă.

Multumesc consultanților noștri și nu în ultimul rând celor de la Vital care au făcut ca acest proiect să fie posibil, bineînțeles cu sprijinul nostru, din perspectiva poziției pe care o avem, a determinării de care dăm dovadă, pentru că în dialogul cu autoritățile centrale am știut să punem piciorul în prag și să ne impunem punctul de vedere, luptând pentru Maramureș și pentru Baia Mare.
O investiție care se leagă de un alt proiect pe care îl avem, cel al gestiunii deșeurilor, este stația de tratare termică a nămolului, o instalație de aproape 10 milioane de Euro care se va realiza, completând investiția pe care am realizat-o, de dezvoltare și înnoire a Stației de Epurare a Municipiului Baia Mare și care se leagă de cealaltă miză a noastră, respectiv de realizarea proiectului care care vizează gestiunea integrată a deșeurilor. Un proiect foarte dificil al nostru, al Maramureșului, nu doar al Consiliului Județean, care trebuie așezat într- o formulă corectă, menită să îndrepte greșelile făcute de alții, prin deciziile pe care le-au luat si prin modul in care au abordat acest proiect. Sunt convins că împreună vom rezolva toate aceste lucruri în așa fel încât cetățenii să fie mulțumiți,aducând un standard cât mai ridicat pentru serviciile de salubrizare, de apă și canalizare pentru băimăreni și pentru maramureșeni. Le muțumesc tururor celor care au muncit și gândit pentru și în acest proiect convins fiind că va fi un succes atât din perspectivă socială, cât și economic atăt pentru municipiul Baia Mare, cât și pentru județul Maramureș” a spus Cătălin Cherecheș primarul Municipiului Baia Mare. La rândul său, președintele Consiliului Județean Maramureș, a subliniat importanța investiției, dar și a parteneriatelor în care sunt implicate Primăria Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș. “Vreau să multumesc pentru oportunitatea acordată Consiliului Județean Maramureș de a fi partener într-un proiect atât de important. Suntem în ultima perioadă parteneri în foarte multe proiecte, pornind de la sănătatea maramureșenilor și aici mulțumesc Primăriei Municipiului Baia Mare pentru mâna de ajutor consistentă dată pentru dotarea spitalelor Maramureșului și a Municipiului Baia Mare, la cele mai înalte standarde, pentru a avea servicii medicale de calitate oferite nu doar maramureșenilor, ci și întregului nord-vest al României, dar și pentru mâna de ajutor dată în ceea ce privește Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor.

Este un ajutor în lipsa căruia ne-ar fi fost extrem de greu să rezolvăm o situație problematică pentru tot județul. Asta arată că un parteneriat consistent între cele mai importante două instituții ale administrației publice locale din județul Maramureș – Primăria Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș – poate produce rezultate consistente.
Acest proiect este unul fără de care dezvoltarea județului nu poate să fie la nivelul dorit de maramureșeni sau de noi, conducătorii temporari ai institutiilor implicate. În momentul în care vorbim de proiecte în ceea ce privește infrastructura edilitară, canalizare și apă, lucrurile trebuie îngemănate pentru că doar împreună, printr-un parteneriat solid al celor două instituții, maramureșenii și băimărenii vor deveni beneficiarii unor proiecte de anvergură“ a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș Gabriel Zetea.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *