Primarul Cătălin Cherecheș a lansat COALIȚIA PENTRU MARAMUREȘ

Social

Primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș a prezentat platforma civică “Coaliția pentru Maramureș“. Practic, cel care a uimit nu o dată prin gândurile exprimate și acțiunile sale, și-a prezentat armata cu care va lupta pentru Baia Mare și pentru Maramureș.
“Coaliția pentru Maramureș: împreună suntem Baia Mare, împreună suntem Maramureș! Cu Dumnezeu în suflet și gândul la băimăreni și maramureșeni, acesta este crezul cu care am pornit la drum astăzi. În cadrul unui eveniment simbolic, am venit împreună în fața băimărenilor și maramureșenilor noi, cei care ne-am asumat să renunțăm la haina politică și să luptăm pentru comunitățile pe care le reprezentăm.
Coaliția pentru Maramureș este o platformă civică dezvoltată din Coaliția pentru Baia Mare. Ne propunem să facem curățenie în politica maramureșeană, din dorința de a garanta nu doar băimărenilor, ci și maramureșenilor, dreptul la un mediu curat din toate punctele de vedere, acces la educație pentru tineri, respect pentru părinții și bunicii noștri și prosperitate tuturor cetățenilor din Baia Mare și din Maramureș. 50 de primari candidează sub sigla Coaliției pentru Maramureș la alegerile locale. 50 de oameni care au acceptat să renunțe la haina politică, înțelegând că oamenii vor ca cei care îi reprezintă să se lupte pentru ei, să gândească, să simtă și să muncească pentru ei și nu pentru vreun partid!”, susține Cătălin Cherecheș.
“Eu, Cătălin Cherecheș, mi-am asumat în ultimii ani toate riscurile aferente și am demonstrat că nu sunt fidel niciunui partid, niciunui politician sau vreunui grup de interese. Sunt fidel lui Dumnezeu, familiei mele, municipiului Baia Mare, Maramureșului și României! Sunt extrem de onorat că alături de mine au venit zeci de oameni care, deși se așteaptă la piedici și represalii pentru îndrăzneala lor, sunt dispuși să se lupte pentru oameni, pentru Baia Mare și pentru Maramureș! Unul dintre ei este Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, care renunță la PSD pentru Coaliția pentru Maramureș! În ceea ce privește Baia Mare, am un deziderat greu de obținut ar spune unii: fără politruci pe listele Coaliției pentru Maramureș pentru Consiliul Local Baia Mare!“, a declarat Cătălin Cherecheș.

Cătălin Cherecheș decide: fără politruci în Consiliul Local Baia Mare pe listele Coaliției pentru Maramureș. Mediu curat, oameni sănătoși, tineri educați, bunici respectați, familii prospere

“Împreună, în 2016, am construit ceea ce se numește Coaliția pentru Baia Mare și le mulțumesc băimărenilor, maramureșenilor și colegilor mei care au înțeles să fim împreună pentru a face performanță pentru Baia Mare și pentru Maramureș. Performanță înseamnă un municipiu care astăzi are la dispoziție 200 de milioane de Euro finanțare europeană și care a depășit municipiul Cluj ca și nivel al finanțărilor europene, care este printre primele 10 orașe din țară ca și nivel de trai, ca și calitate a vieții și asta este pentru că cetățenii, dar și cei care reprezintă cetățenii, au înțeles că împreună suntem Baia Mare. Împreună am luptat, am ales și am muncit să demonstrăm că o comunitate înseamnă o mare familie, în care știm să spunem bună ziua și mulțumesc, o familie în care am arătat că ne recunoaștem valorile, dar am arătat că știm să construim. Noi, împreună, am făcut ca Baia Mare să renască, să revină în lumină. Suntem o comunitate, noi, aici în Baia Mare, în Maramureș, care am dat României, prin părinții și bunicii noștri, și sacrificiul sângelui, și sacrificiul pământului. Am dat României și aur, am dat României, prin părinții și bunicii noștri, viețile lor”, spune primarul.

Reprezentanții Coaliției pentru Maramureș nu vor sta în genunchi în fața șefilor din politica de la București, Cherecheș îi așează cu fața spre familie și Dumnezeu: Ne decidem singuri soarta, stăm în genunchi doar în fața lui Dumnezeu și a mamelor noastre!

“Pentru bunăstarea municipiului Baia Mare și a județului Maramureș, nu cred că trebuie să îi lăsăm pe alții să ne decidă soarta! Soarta municipiului Baia Mare și a Maramureșului trebuie decisă de băimăreni și de maramureșeni, nu de către cei care sunt, neinspirat uneori, puși să conducă România. Să conducă România de multe ori împotriva românilor și, de cele mai multe ori, împotriva băimărenilor și a maramureșenilor, cum am văzut mai bine de 30 de ani. Pentru că nu se uită pe hartă. Pe harta României apare foarte clar Maramureșul ca zonă istorică, ca și creuzet al fibrei naționale a României, se află și Baia Mare și fiecare loc sfânt al acestui oraș și județ. Vreau să ne lase să ne decidem singuri soarta.
Mulțumesc celor care au venit lângă mine să pornim pe drumul Maramureșului, un demers de reîntoarcere la origini, dar și de dedezvoltare a turismului, a economiei Maramureșului. Un drum care va fi un simbol al României pentru că așa ne-au obișnuit părinții și bunicii noștri să facem nu doar pentru noi, ci pentru întreaga Românie. Cred că împreună, toate entitățile care suntem prezente aici, toți cei care sunt alături de mine, de noi, vom ști să iubim Baia Mare și Maramureșul. Vom ști să arătăm oamenilor că suntem o familie unită, că împreună suntem Baia Mare și Maramureș“, susține Cătălin Cherecheș.

“Am gândit dezvoltarea Coaliției pentru Baia Mare și am venit în fața dumneavoastră să vă prezint Coaliția pentru Maramureș. O coaliție unde nu ne gândim la politică, ne gândim la oameni, la dezvoltare, la cei tineri, la părinții și bunicii noștri și eu cred că trebuie să apreciez încrederea și generozitatea, puterea și inspirația cu care atât colegii mei din Coaliția pentru Baia Mare, colegii mei social democrați, colegii mei creștin democrați, țărăniști, cei din Partidul Maramureșenilor, cei din Alianța democraților și liberalilor, din Partidul Puterea Umanistă Social – Liberală, republicanii sau Alianța Social – Liberală au venit alături de noi, alături de asociații, fundații, ONG-uri și, mai ales, de cetățeni. Am știut să lăsăm deoparte ceea ce înseamnă interes, gând pentru entitatea politică sau neguvernamentală pe care o reprezentăm și, împreună, devenim cu adevărat luptători pentru Baia Mare și pentru Maramureș.
Eu îmi doresc ca această Coaliție pentru Maramureș să lupte pentru câteva lucruri pe care ni le dorim cu toții: pentru un mediu curat, pentru oameni sănătoși, pentru tineri educați și pentru familii prospere. Toate acestea sunt de fapt volume, capitole în care adunăm toate proiectele gândite pentru Baia Mare, pentru Maramureș, pentru comunitățile pe care fiecare dintre noi, din această Coaliție, le reprezentăm. Pentru fiecare stradă, pentru fiecare cartier, pentru fiecare sat, comună sau cătun, pentru fiecare loc în care Dumnezeu a pus o ființă și a binecuvântat-o să fie maramureșean. Să fie într-un ceas bun! Am toată încrederea pentru cei care au valențe politice că știu că oamenii vor muncă, seriozitate, nu politică. Vor să vadă oameni care să se dedice oamenilor.
Îi mulțumesc domnului președinte al Consiliului Județean, Gabriel Zetea, care a venit lângă noi și împreună cu care am gândit acest proiect de dezvoltare a Coaliției pentru Baia Mare în Coaliția pentru Maramureș și, de ce nu, poate vom face în curând și Coaliția pentru România. Noi, maramureșenii, suntem generoși și știm să oferim ce gîndim, ce simțim și ce muncim nu doar familiilor noastre, ci și întregii țări”, a mai spus Cătălin Cherecheș. 

”Singura politică pe care o vom accepta în cadrul acestei coaliții este ”iubirea pentru Maramureș”

Președintele Consiliului Județean Maramureș, social-democratul Gabriel Zetea a vorbit, despre proiectele pe care instituția pe care o conduce le-a derulat în parteneriat cu Primăria Muncipiului Baia Mare și cu primarul Cătălin Cherecheș, care a fost alături de administrația județeană pentru binele băimărenilor și a maramureșenilor.
”Singura politică pe care o vom accepta în cadrul acestei coaliții este iubirea pentru Maramureș. Atât eu, cât și Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare am reușit să facem ceea ce administrațiile anterioare nu au putut: să dezvoltăm județul, să dezvoltăm municipiul cel mai important al Maramureșului. Am realizat că, pentru a folosi toate oportunitățile existente, trebuie să fim parteneri pentru binele fiecărui maramureșean, pentru că împreună suntem Baia Mare, împreună suntem Maramureș!”, a subliniat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *