Municipiul Baia Mare şi localităţile Băseşti, Cicârlău şi Săcălăşeni intră în scenariul roşu

Social

Municipiul Baia Mare şi localităţile Băseşti, Cicârlău şi Săcălăşeni intră în scenariul roşu începând de luni, din cauza depăşirii ratei de infectare cu noul coronavirus de 3 la mia de locuitori, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă.

În context, administratorii/proprietarii spaţiilor publice deschise afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice menţionate. În cele patru unităţi administrativ-teritoriale sunt interzise organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.

De asemenea, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă în Baia Mare, Băseşti, Cicârlău şi Săcălăşeni.

În respectivele localităţi, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi. Se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile menţionate. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă în respectivele localităţi.

Totodată, pentru prevenirea şi limitarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, având în vedere depăşirea ratei de incidenţă peste limita de alertă, conform datelor transmise, duminică, de către Direcţia de Sănătate Publică Maramureş, se suspendă temporar desfăşurarea cursurilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private „faţă în faţă” în Baia Mare, Băseşti, Cicârlău şi Săcălăşeni. Acestea se vor desfăşura exclusiv în sistem online.

Creşele din municipiul Baia Mare rămân deschise. Se comunică filialelor băimărene ale universităţilor de stat şi private depăşirea ratei de incidenţă peste limita de alertă pentru luarea măsurilor legale de desfăşurare a cursurilor universitare online. Se permite profesorilor/elevilor/studenţilor străini (altă naţionalitate) cazarea în internate/cămine studenţeşti, cu asigurarea şi respectarea măsurilor stabilite pentru prevenirea, limitarea şi combaterea pandemiei COVID-19.

Potrivit sursei citate, începând de luni, purtarea măştii de protecţie este obligatorie în unităţile administrativ-teritoriale Ocna Şugatag, Groşi, Moisei, Rona de Jos, Bocicoiu Mare, Borşa, Coltău, Leordina, Băiţa de Sub Codru, Ardusat, Coaş, Bistra, Groşii Ţibleşului, Baia Sprie, Dumbrăviţa, Vişeu de Sus, Deseşti, Şieu, Asuaju de Sus, Cavnic şi Remeţi pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfăşoară pelerinaje, în exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii.

Administratorii/proprietarii spaţiilor publice deschise stabilite afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile menţionate. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare din respectivele unităţi administrativ-teritoriale este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00.

De asemenea, se permite în respectivele localităţi desfăşurarea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, iar activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului. 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *