Noi dotari pentru Poliția Locală

Social

La inițiativa primarului Cătălin Cherecheș 8 noi autospeciale vor fi folosite pentru asigurarea  siguranței cetățenilor din Baia Mare.

Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare este preocupată constant de siguranța băimărenilor dar și de îmbunătățirea activității din domeniul ordinii publice, continuând demersurile de transformare a Poliției Locale în principalul factor de stabilitate din Municipiul Baia Mare.
Astfel la inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, în 2011 a inceput un amplu program de modernizare și dotare a acestei direcții, în scopul eficientizării activității acesteia, dar mai cu seamă din dorința de a crește capacitatea de răspuns la solicitările venite din partea cetățenilor municipiului Baia Mare. Programul continuă și acum, astfel că în urmă cu doar câteva zile Poliția Locală a fost dotată cu 8 noi autospeciale, destinate asigurării unui climat sporit de siguranță în municipiu și realizării unei comunicări eficiente între politiștii locali și elementele din dispozitivul de ordine publică. 

Odată cu noile dotări Poliția Locală ajunge să dețină 12 autospeciale, care alături de cele de care dispune  Politia Natională, vin să completeze efortul comun pe care cele două entități îl depun în sprijinul cetățenilor, respectiv pentru sporirea gradului de siguranță al întregii comunități.

“Am achiziționat 8 autospeciale dotate cu mijloace acustice și vizuale de alarmare, stații radio mobile de emisie – recepție digitale, pentru a facilita comunicarea între polițiști și elementele din dispozitivul de ordine publică. Ne străduim să asigurăm o cât mai bună acoperire în cartierele din orașul nostru și este important să oferim polițiștilor locali toate condițiile pentru a putea să își desfășoare activitatea. Mai avem multe de realizat și pe partea de ordine publică, dar cu pași mici și constanți ajungem departe “ a spus Cătălin Cherecheș primarul Municipiului Baia Mare.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns