Dedicată : – Zilei Naţionale a Patrimoniului Mondial UNESCO din
România, 16 noiembrie 2019.
Expoziţia personală de artă fotografică „ BRÂNCUŞI – Calea nesfârşită a
luminii ” este o expoziţie-eveniment care îşi propune să promoveze în
rândul iubitorilor de artă şi cultură din ţară şi din străinătate marea
valoare a creaţiei artistului român Constantin Brâncuşi, un adevărat reper
artistic al culturii naţionale româneşti şi al culturii mondiale.
Turneul naţional al expoziţiei va parcurge toate regiunile istorice ale
României, ajungând apoi şi pe la românii din diaspora, în muzee şi alte
instituţii de cultură.
Expoziţia se desfaşoară sub patronajul Comisiei Naţionale a României
pentru UNESCO din Bucureşti. Turneul expoziţiei este un demers de
susţinere a dosarului de candidatură al Ansamblului monumental „Calea
Eroilor ” din Târgu-Jiu, înaintat oficial de autorităţile române spre a fi
înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Vernisajul-eveniment de lansare a expoziţiei va avea loc marţi 12
noiembrie 2019 orele 17.00 în „Salonul Artelor” de la Biblioteca Judeţeană
„Petre Dulfu” din Baia Mare, judeţul Maramureş. Această lansare
expoziţională simbolică este dedicată Zilei Naţionale a Patrimoniului
Mondial UNESCO din România – 2019.
Ziua în care ii omagiem pe acei creatori, unii rămaşi anonimi, care şi-au
adus contribuţia la ce este azi patrimoniul mondial UNESCO din România
în cultura umanităţii, propune ca temă majoră de reflecţie, extrem de
actuală, rolul pe care marele artist Constantin BRÂNCUŞI îl are în
păstrarea şi cultivarea identităţii naţionale româneşti, în condiţiile
diversităţii culturale europene şi mondiale.
Obiectivul expoziţiei este să facă cunoscute publicului larg valorile artei
lui BRÂNCUŞI , mare sculptor şi totodată artist fotograf, recunoscute pe
plan mondial. Este vorba despre acele valori patrimoniale româneşti create
de BRÂNCUŞI care ne diferenţiază cultural de alte popoare şi ne fac
mândri că suntem români, mai ales acum când are loc un proces de
globalizare şi de nivelare a valorilor pe plan mondial.
Expoziţia personală de artă fotografică „ BRÂNCUŞI – Calea nesfârşită a
luminii ” prezintă într-un număr de 44 de lucrări de artă fotografică de
mari dimensiuni, cele mai importante elemente artistice ale Ansamblului
monumental „Calea Eroilor ” din Târgu-Jiu. Ansamblul a fost realizat în
perioada 1937-1938 şi reprezinta o culme artistică a creaţiei lui Constantin
BRÂNCUŞI, care a produs o revoluţie în arta monumentală mondială. Este
o mare capodoperă din cadrul patrimoniului cultural tangibil al României
şi al lumii, prin conceptul său inovativ având la bază esenţializarea
formelor dar inspirat din tradiţiile populare olteneşti.
Toate aceste fotografii alb-negru şi color realizate la un înalt nivel artistic
se constituie într-un studiu dar şi o oglindă vie a creaţiei artistice
brâncuşiene, atât ca sculptor inovativ dar şi ca artist fotograf pasionat, într-
o perioadă în care fotografia încă nu era considerată o artă. Este o dovada
că BRÂNCUŞI folosea fotografia alb-negru ca un martor tăcut al liniei şi
formelor creaţiei sale sculpturale.
Expoziţia pune în discuţie posibilele surse de inspiraţie tradiţionale ale marelui artist BRÂNCUŞI în realizarea
acestor capodopere aflate la Târgu-Jiu, cât şi estetica solară a conceptului.
Toţi românii au datoria să cunoască şi să aprecieze la adevarata valoare
această inestimabilă avuţie naţională,europeană şi mondială care este
creaţia artistică rămasă de la Constantin BRÂNCUŞI în patrimoniul
cultural al României, o parte integrantă a identităţii poporului român, dar
totodată şi o valoare universală a umanităţii care merită pe deplin să fie
înscrisa pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO !
Aprobarea de către forurile internaţionale UNESCO a acestei candidaturi
va onora bogaţia culturală de care dispune poporul român şi poate fi un
important vector de promovare a turismului cultural din România.
Prezenţa Ansamblului monumental „Calea Eroilor ” din Târgu-Jiu în
patrimoniul mondial UNESCO va fi o confirmare în plus că operele lui
Constantin BRÂNCUŞI sunt o expresie a geniului românesc oferită culturii
umanităţii.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.