CJ a alocat 450.000 de lei pentru o platformă de biologie celulară la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei

Economic Social

Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş va finanţa din fondul de rezervă, cu suma de 450.000 de lei, achiziţionarea platformei integrate de biologie moleculară pentru testarea infecţiilor cu virusul SARS-COV-2, destinată Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei, a informat, joi, instituţia pe pagina web.

“Noul laborator va funcţiona în cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei. Administraţia locală a municipiului a oferit asigurări, încă de săptămâna trecută, privind existenţa necesarului de personal de specialitate pentru operaţionalizarea laboratorului, urmând să demareze procesul de identificare a furnizorilor de echipamente. Astfel, Maramureşul va deveni unul dintre judeţele fruntaşe privind capacitatea de testare a infecţiilor cu noul coronavirus”, menţionează informarea CJ.

În context, preşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zetea, a menţionat că îşi doreşte ca un număr cât mai mare de locuitori din judeţ să poată fi testaţi.

“Procedurile de testare prin laboratoarele de biologie moleculară sunt adoptate la nivel naţional, de către Ministerul Sănătăţii împreună cu comitetele naţionale de intervenţii în această situaţie de criză şi prevăd, astăzi, testarea exclusivă a persoanelor care prezintă simptome de îmbolnăvire. Eu nu sunt de acord cu această abordare şi îmi doresc ca un număr cât mai mare de maramureşeni să poată să fie testaţi, motiv pentru care depunem eforturile necesare pentru dotarea cât mai multor spitale din judeţ cu aparate de testare Real Time PCR. Sper să ajungem să ne aliniem ţărilor care prin testarea în masă, încep să învingă această pandemie”, a declarat Gabriel Zetea.

Consiliul Judeţean Maramureş a mai finanţat achiziţionarea şi montarea unei platforme de biologie moleculară pentru Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din municipiul Baia Mare, unitate medicală aflată în subordinea instituţiei. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns