Consiliul Judeţean Maramureş vă invită la cea de-a XIII-a ediţie a evenimentului „Crăciun în Maramureş”

Divertisment

„Crăciun în Maramureş”, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente tradiţionale ale judeţului nostru revine în Muzeul Satului din Baia Mare. Consiliul Judeţean Maramureş în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”, Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş anunţă cu bucurie organizarea celei de-a XIII-a ediţii a evenimentului „Crăciun în Maramureş”, acesta urmând să aibă loc sâmbătă, 18 decembrie, în acelaşi decor magic al „Satului de pe Deal”. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la ora 11:00, iar accesul publicului în incinta Muzeului Satului va fi permis începând cu ora 10:00.

La reuşita acestei ediţii vor contribui şi unităţi administrativ-teritoriale reprezentative pentru toate cele patru zone etnografice ale judeţului, dornice să-şi asume rolul de gazde ale gospodăriilor tradiţionale şi să-şi întâmpine colindătorii. Băseşti, Fărcaşa, Cavnic, Mireşu Mare, Groşii Ţibleşului, Lăpuş, Bistra, Petrova şi Vişeu de Sus sunt unităţile administrativ-teritoriale care au răspuns invitaţiei de a reda tradiţiile şi obiceiurile zonelor pe care le reprezintă.

Cu multă emoţie şi bucurie vor veni să ne vestească Naşterea Domnului: Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare, „Coconii Maramureşului”, „Mugurii Maramureşului” şi „Mugureii Maramureşului” din cadrul Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania”, elevi ai Şcolii Populare de Artă „Liviu Borlan” Maramureş şi ai Palatului Copiilor Baia Mare, grupul Doina Maramureşului, dar şi cete de colindători din Baia Sprie, Bicaz, Budeşti, Dumbrăviţa, Lăpuş, Petrova, Poienile de sub Munte, Rozavlea, Satulung, Săcălăşeni, Strâmtura, Şieu şi Vişeu de Sus.

După obiceiul locului, din vatra ospitalităţii nu pot să lipsească bucatele alese cu care maramureşenii îşi cinstesc oaspeţii la moment de mare sărbătoare, dar nici darurile oferite cetelor de colindători. Mirosul cetinii de brad şi al preparatelor tradiţionale pregătite la faţa locului, răsunetul colindelor şi clinchetul clopotelor, dar şi redarea fidelă a tradiţiilor care au dus departe renumele Maramureşului vor contribui la atmosfera festivă, demnă de cea mai frumoasă sărbătoare din an.

Având în vedere faptul că întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă este despre a dărui, în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a evenimentului Crăciun în Maramureş va fi organizat şi un târg al meşterilor populari şi producătorilor locali, unde vizitatorii vor găsi inspiraţia pentru a pune sub brad cele mai frumoase cadouri, născute din dibăcia păstrătorilor tradiţiei meşteşugurilor maramureşene.

Meşterii populari şi producătorii locali vă aşteaptă cu costume populare, podoabe, obiecte ceramice şi icoane pictate pe sticlă, precum şi bunătăţi de-ale locului făcute după reţete păstrate din moşi-strămoşi. De asemenea, va fi inaugurat cuptorul tradiţional de pâine din „Satul de pe Deal”.

Cu drag şi dor de sărbătoare, v-aşteptăm cu mic, cu mare!

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook,  , Instagram , YouTube , TikTok .

Lasă un răspuns