Stocurile spitalelor – asigurate de administraţia judeţeană din donaţii şi din fondurile proprii ale unităţilor medicale

Social

Stocurile materialelor de protecţie la spitalele din subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş au fost asigurate de administraţia judeţeană din donaţii şi din fondurile proprii ale unităţilor medicale, a scris, luni, pe pagina sa de Facebook, preşedintele instituţiei, Gabriel Zetea.

Potrivit acestuia, din 800 de măşti FFP2 folosite la Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare, doar 300 au fost alocate de Ministerul Sănătăţii. Din totalul de 1.200 de măşti FFP2 existente în Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, Ministerul Sănătăţii a alocat numai 50 de măşti FFP2 şi 250 de măşti pentru UPU.

De asemenea, la Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare, de la debutul stării de urgenţă au fost utilizate: 47.500 măşti chirurgicale, 655 măşti FFP2, 460 măşti FFP3, 51.000 mănuşi, 1.300 combinezoane, 1.000 ochelari de protecţie, 500 litri şi 500 kilograme de dezinfectanţi. Unitatea medicală dispune în prezent de 6.800 măşti chirurgicale (în cazul acestor măşti, stocul se reîntregeşte zilnic), 840 măşti FFP2, 1.000 măşti FFP3, 56.000 mănuşi, 3.600 combinezoane, 1.200 ochelari de protecţie, 1.200 litri şi 500 de kilograme de dezinfectanţi. Din întreg stocul, doar 300 de măşti FFP2 au fost furnizate de către Ministerul Sănătăţii. Restul materialelor au fost achiziţionate prin alocările financiare ale CJ Maramureş, din fondurile ale spitalului, precum şi din numeroasele donaţii înregistrate în această perioadă.

Totodată, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, de la începutul crizei şi până în prezent s-au utilizat 65.000 măşti chirurgicale, 500 măşti FFP2, 60 măşti FFP3, 360.000 mănuşi, 1.200 combinezoane, 600 viziere şi 6.500 litri de dezinfectanţi. Stocurile SJU Baia Mare cuprind 7.000 măşti chirurgicale, 1.300 măşti FFP2, 400 măşti FFP3, 550.000 mănuşi, 2.000 combinezoane, 1.000 viziere şi 4.500 litri de dezinfectanţi.

“Contribuţia Ministerului Sănătăţii la stocul acestei unităţi medicale ( SJU Baia Mare – n.r.) a constat în 50 de măşti FFP 2 pentru spital şi 250 de măşti FFP2 pentru Unitatea de Primiri Urgenţe. Celelalte materiale au fost achiziţionate fie din finanţarea Consiliului Judeţean Maramureş, fie din fondurile proprii sau din donaţii” a precizat, în postarea sa, Gabriel Zetea.

Acesta a mai menţionat că, în cadrul şedinţei de săptămâna trecută a CJ, au mai fost alocaţi, din rezerva bugetară, 1.000.000 lei pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.

“Spitalele din subordinea Consiliului Judeţean Maramureş beneficiază de stocuri suficiente la acest moment şi le mulţumesc numeroşilor maramureşeni care şi-au unit eforturile pentru a sprijini unităţile medicale. Menţinem legătura cu spitalele din subordine şi le suntem alături în orice problemă întâmpinată în gestionarea stocurilor de materiale de protecţie. Este foarte important ca materialele de protecţie destinate personalului medical şi sanitar să existe într-un cuantum care să asigure protecţia acestor persoane, precum şi confortul psihic”, a mai spus Gabriel Zetea. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns