Turnul Ștefan, simbol istoric al orașului Baia Mare

Divertisment

Turnul Sfântului Ștefan, fosta clopotniță a orașului Baia Mare, a fost dată în folosință prin anul 1376, iar de-a lungul secolelor a fost distrus și refăcut, rămânând unul dintre principalele simboluri istorice ale orașului care dăinuie și astăzi.

Potrivit muzeografilor care au cercetat istoria locului cunoscut azi sub denumirea „Piața Cetății”, turnul a fost construit în apropierea bisericii „Sfântul Ștefan”, biserică aparținând cultului romano-catolic din municipiul Baia Mare, construcție care există și astăzi.

Directorul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Viorel Rus, a spus că istoria construirii turnului este legată de vizita, în anul 1446 , în Baia Mare a voievodului Transilvaniei, Ioan de Hunedoara (1441-1446), căpitan și guvernator al Regatului Ungariei.

„Vizita lui Ioan de Hunedoara a prilejuit darea unui ordin a construirii tunului, construcție care a fost terminată de fiul său, regele Ungariei, Matia Corvin. Se presupune că turnul a fost ridicat în memoria victoriei împotriva oștirilor turce din anul 1442. Turnul cu o înălțime de aproximativ 40 de metri și o grosime a zidurilor de 2 metri, construit din piatră, e una dintre cele mai solide clădiri a orașului din acea vreme. Azi, Turnul Ștefan e una dintre atracțiile turistice a orașului Baia Mare, un simbol care se regăsește pe efigia urbei, un loc care după reamenajarea Pieții Cetății va deveni și mai căutat”, a spus Viorel Rus.

Istoricii spun că de-a lungul timpului turnul a fost afectat de numeroase distrugeri, provocate cel mai probabil de incendii repetate, unele de mari proporții, dar și descărcările electrice atrase de acoperișul înalt al clădirii. Turnul Ștefan a fost distrus de incendii în anii 1561, 1769 și 1869, iar după fiecare dezastru turnul a fost refăcut luând noi configurații arhitectonice, îmbunătățiri și completări ale edificiului.

„La refacerea din anul 1770, turnului i-au fost adăugate foișorul cu arcade, iar terminația în formă de coif a fost transformată luând forma unui bulb de ceapă, modificată ulterior cu forma cunoscută până în zilele noastre. În același an probabil, pe latura de sud a clădirii este așezat un cavaler în armură, iar pe latura de vest se regăsesc reprezentări stilizate ale sigiliului orașului în formă de octogon”, spune Viorel Rus.

În primele decenii ale secolului XVII, turnul clopotniță din care se făcea și supravegherea orașului primește o nouă utilitate prin montarea unui orologiu, consemnată la anul 1628. Orologiul a fost construit și montat de meșterul ceh Iacob, fiind acționat cu greutăți din piatră. Orologiul funcționează și acum, însă întreg mecanismul a fost modernizat, iar dalele imense din piatră a vechiului mecanism pot fi admirate de public la muzeul de istorie a orașului. Un nou orologiu a fost montat la începutul secolului al XIX-lea, fiind și acesta schimbat după ani îndelungați de folosință. Acest ultim mecanism al orologiului a fost confecționat în țară, la Oradea, în anul 1895 de meșterul ceasornicar Josef Daday.

De asemenea, documentele vremii consemnează vizitarea turnului în anul 1905 de către istoricul Nicolae Iorga, vizită pe care și acesta a consemnat-o în amintirile sale de călătorie.

Restaurări ale Turnului „Sfântul Ștefan” au mai avut loc în anii 1961-1977 și 2008-2009, când au fost refăcute acoperișul și iluminarea exterioară.

Turnul a mai găzduit în ultimii ani seri de poezie și muzică folk, iar turiștii sunt încântați să urce în acesta pentru a vedea orașul de la înălțime. În apropierea clădirii, administrația locală a început reamenajarea Pieții Cetății, care va redeveni unul dintre principalele locuri de promenadă pentru localnici și turiști.

Lasă un răspuns