Primarul Cătălin Cherecheș cere rezilierea contractelor cu Drusal SA

Social

Drusal este la un pas să devină istorie. Asta după ce primarul Cătălin Cherecheș a cerut ieri, în cadrul Comitetului Local pentru Situații de  Urgență,  rezilierea contractului cu societatea Drusal.  Decizia a fost luată după ce în ultimele două zile, aceasta nu respectat clauzele contractuale privitoare la efectuarea salubrizării stradale și menajere. 

Situția apărută ca urmare a conflictului de muncă declanșat de angajații societății, are urmări grave asupra sănătății populației Municipiului Baia Mare, motiv pentru care primarul Cătălin Cherecheș a decis luarea unor măsuri imediate menite să ducă la remedierea problemei.

Menționăm că salubrizarea stradală este contractată de Municipiul Baia Mare iar ridicarea deșeurilor menajere de către Consiliul Județean Maramureș și ADI Deșeuri Maramureș.

“A venit momentul ca epoca nefericită a societății Drusal, în Municipiul Baia Mare, să apună. După ani de zile în care am avut nenumărate nemulțumiri, în care am încercat să îi aduc într- o zonă de eficiență și de respect față de oraș, să  îi învăț că așa cum faci curățenie acasă trebuie să faci curățenie și în oraș,  am ajuns la concluzia că pur și simplu nu se poate. Nu se poate pentru că ei nu doresc, situație în care, am hotărât că în acest oraș este loc doar pentru băimăreni și nu pentru cei care prin ineficiență generează disconfort băimărenilor. Având în vedere situația din  ultimele  24 de ore, am decis să le transmit un preaviz de reziliere a contractului de salubrizare stradală cu Autoritatea Locală a Municipiului Baia Mare.  Pentru că nu au prestat lucrările / serviciile de salubrizare pe care le aveam în contract am notificat  Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de gestiune a deșeurilor să  rezilieze și contractul de salubrizare menajeră cu societatea DRUSAL, iar asta pentru că în 24 de ore un lucru de neacceptat s-a întâmplat,  respectiv din cauza unor neînțelegeri cu  personalul care a avut solicitări foarte argumentate, deșeurile nu au fost ridicate.

În cazul în care nu vor proceda cei de la nivel județean la rezilierea acestui contract, ne vom considera prejudiciați,  ne vom considera lipsiți de unul dintre cele mai importante servicii publice, respectiv salubrizarea și vom proceda la retragerea noastră din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară. Având în vedere faptul că nu există nici un fel de Sistem Integrat de Management al Deșeurilor, având în vedere că nu se prestează serviciile de salubrizare la nivelul la care ni s-a promis, că sunt costuri necontrolate pentru agenții economici și că nu avem un sistem de colectare selectiv așa cum s-a promis , nefiind oferite persoanelor fizice pubele adaptate pentru colectarea selectivă și mai mult decât atât, nu avem o rampă /un depozit ecologic așa cum era prevăzut cel de la Fărcașa, am decis acest lucru.

Sunt revoltat și de faptul că există un dispreț profund asupra unor oameni care  -indiferent de etnia lor – nu sunt dotați corespunzător cu mănuși, cu măști și cu echipamente  de protecție atunci când lucrează. Având cinci copii acasă și un salariu 1200 RON la un moment dat te întreb: Oare au copiii aceia ce mânca?  Oare se întreabă șefii Drusalului dacă copii respectivi au niște haine de mers la școală ? Sunt lucruri care țin de modul în care o societate înțelege să se raporteze la tot ceea ce înseamnă respect față de angajat și respect față de cetățeanul care plateste taxe și impozite și le plătește lor facturile din care devin bogați ” a spus primarul Cătălin Cherecheș

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns