Ambulatoriul Spitalului TBC Baia Mare va fi modernizat în urma unei investiţii de 7,5 milioane lei

Social

Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie ”Dr. Nicolae Ruşdea” – TBC va fi modernizat în urma unei investiţii în valoare de 7,5 milioane de lei, a declarat primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.

“Am lansat licitaţia prin procedură simplificată, iar proiectul prevede extinderea şi dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului de Pneumoftiziologie, unitate medicală aflată în subordinea primăriei.Contractul prevede proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie de lucrări şi este estimat la valoarea totală de peste 7,5 milioane de lei. O mare parte a proiectului va fi finanţată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR). Investiţia era foarte necesară şi face parte dintr-un program mai vast de modernizare a spitalului”, a spus Cătălin Cherecheş.

Potrivit acestuia, ambulatoriul spitalului a fost înfiinţat în anul 2008, pentru asigurarea continuităţii activităţii medicale din secţiile spitalului şi accesul pacienţilor la consultaţii de specialitate şi controale medicale după externare.

Ambulatoriul deţine şase cabinete medicale, din care trei de pneumologie adulţi şi câte unul de pneumologie copii, chirurgie toracică şi medicină internă.

Proiectul prevede extinderea clădirii ambulatoriului cu un nou corp de clădire care va cuprinde ambulatoriul pentru copii şi adulţi. Cele mai mari componente sunt lucrările de construcţii şi instalaţii şi achiziţia şi montajul utilajelor şi echipamentelor tehnologice.

Din momentul începerii şantierului, investiţia trebuie finalizată în doi ani şi trei luni.

Unitatea sanitară, cunoscută sub numele Spitalul TBC, a acordat până în anul 2010 asistenţă medicală specializată celor care lucrau în industria minieră, geologie, metalurgie dar şi bolnavilor cu afecţiuni pulmonare. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns