Fostul manager al SJU Baia Mare, Vasile Pop, a revenit în funcţie

Social

Managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, Vasile Pop, a revenit în funcţie prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Conform aceleiaşi surse, contractul fostului manager al SJU, Sorina Pintea, a încetat la termen, în 16 mai, (în intervalul aprilie – mai acel contract a fost suspendat pentru incapacitate temporară de muncă), iar la propunerea Consiliului de Administraţie al unităţii medicale, în 21 mai s-a constatat încetarea raporturilor de muncă, fapt care a necesitat numirea unui manager-interimar până la organizarea concursului de ocupare a postului.

“Am semnat contractul de management al vechiului şi noului manager, Vasile Pop, cel care a condus Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare în ultimii doi ani şi jumătate, cu mici întreruperi. (…) Vom demara, în cel mai scurt timp, o procedură transparentă de concurs, astfel încât Spitalul Judeţean, unul dintre cele mai importante spitale publice din nord-vestul României, să fie condus de cel mai potrivit manager. Am discutat în aceste zile cu managerul interimar, Vasile Pop, şi am restabilit priorităţile imediate ale unităţii medicale, pe termen scurt şi mediu. În primul rând, suntem preocupaţi de protecţia personalului medical şi a pacienţilor, fapt pentru care vom menţine măsuri cât mai ridicate de siguranţă pentru toţi cei care lucrează sau apelează la serviciile Spitalului Judeţean din Baia Mare”, a declarat Gabriel Zetea.

Acesta a mai precizat că, în cel mai scurt timp, CJ va aloca o sumă consistentă de bani SJU în vederea finanţării Compartimentului de Chirurgie Cardiacă. Astfel, unitatea medicală va deveni primul spital non-universitar din ţară care va efectua operaţii pe cord deschis. Proiectul medical a demarat în urmă cu doi ani, fiind susţinut atât de cei doi manageri care s-au aflat la cârma Spitalului Judeţean, Sorina Pintea şi Vasile Pop, dar şi de medicul şef, Călin Pop.

“În ultimii doi ani s-au obţinut toate avizele necesare pentru demararea intervenţiilor medicale pe cord deschis, iar anul trecut au fost angajaţi şi profesioniştii care pot să facă asemenea operaţii. Pentru dotarea acestui compartiment este necesară o sumă de aproximativ trei milioane de lei, iar proiectul îl vom realiza în parteneriat cu Primăria Baia Mare şi cu primarul Cătălin Cherecheş. Fondurile vor fi alocate atât de către Consiliul Judeţean Maramureş, cât şi de către Primăria Baia Mare, în procent de 50% – 50%. Anual, în Maramureş se înregistrează aproximativ 2.000 de infarcte, iar dintre acestea, cam 10% au nevoie de chirurgie cardiacă. Sunt foarte încântat de faptul că vom reuşi o nouă performanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat şi au susţinut acest proiect”, a conchis Gabriel Zetea. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns