Măsuri de prevenție pentru combaterea influenței aviare de la Seini

Social

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș s-a reunit în ședință extraordinară în care s-a analizat situația evoluției influenței aviare la societatea comercială din localitatea Seini și au fost propuse măsuri de prevenție pentru combaterea virusului gripei aviare.
”Focarul a fost izolat, gestionăm situația. Populația nu trebuie să se îngrijoreze pentru că autoritățile au intervenit conform prevederilor legislației europene și manualului operațional, dar și monitorizează zilnic evoluția bolii în fermă. Pentru a preveni extinderea virusului gripei aviare am stabilit să luăm măsuri restrictive în zona focarului pentru a proteja fermierii. Platforma zootehnică de la Seini va fi securizată și vor fi instituite două filtre permanente ( la calea de acces din E58 spre ferme, respectiv din E58 spre străzile și drumurile secundare din zona focarului).

Se vor limita și cunoaște cu exactitate persoanele care intră în ferme.
Aceste filtre vor fi realizate cu sprijinul polițiștilor, jandarmilor și polițiștilor locali” , a spus prefectul Nicolae-Silviu Ungur În focar au fost eutanasiate peste 7500 păsări. A fost adus un incinerator mobil, iar procesul de incinerare a acestora va continua până în data de 19 ianuarie a.c., a precizat dr. Nicu Chiș de la DSVSA Maramureș.
Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, comisar șef de poliție Liviu-Constantin Grozavu a precizat că, în zona de protecție stabilită, se realizează controale în traficul rutier și sunt supravegheate transporturile de păsări, ouă și furaje. Materialele necesare pentru asigurarea funcționării activității de dezinfecție și dezinsecție vor fi asigurate de către autoritățile locale ale orașului Seini. Virusul H5N8 nu afectează sănătatea oamenilor și rugăm populația să respecte măsurile de profilaxie recomandate de către medici și personalul medical din centrele de permanență.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns