Oaspetele bibliotecii: Mirela Oprea, coach și consilier în cadrul proiectului Dream Management, prin care ajută oamenii să îşi realizeze visurile. Este licenţiată în psihologie şi ştiinţele educaţiei (Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca) şi doctor în cooperare internaţională şi politici de dezvoltare durabilă (Universitatea din Bologna).
Marţi, 28 ianuarie ora 17.30, Sala de cenaclu “Ion Burnar”
Va avea loc prima întâlnire în cadrul cursului de dezvoltare personală facilitat de John Maxwell Team Baia Mare, la Biblioteca Județeană, în Sala de cenaclu “Ion Burnar”, în fiecare marți, de la ora 17:30. Cursul este bazat pe cartea “Cele 15 legi ale dezvoltării personale”, autor John Maxwell.
Intrarea este liberă!
Miercuri, 29 ianuarie ora 13.00, Salonul Artelor
Va avea loc o nouă ediţie a recitalului „Miercurea de poezie”, coordonat de poetul Nicolae Scheianu. Evenimentul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”.
Va citi din creaţia proprie poetul sătmărean George Vulturescu, redactor șef al revistei “Poesis” Satu Mare.
Joi, 30 ianuarie ora 12.00, Fondul Documentar al Academiei Române
Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca împlinește în primele zile ale lunii februarie 2020 un veac de existență în slujba națiunii române și a cercetării științifice.
Cu această ocazie, la Fondul Documentar al Academiei Române al Bibliotecii Județene “Petre Dulfu”, în data de 30 ianuarie 2020, ora 12.00, va avea loc prezentarea unui material sintetic despre istoria institutului, eveniment inclus într-o serie de astfel de manifestări, care vor avea loc simultan, în mai multe licee, universități, muzee, institute de cercetare din țară.
Prezintă: Conf. univ. dr. Florian Roatiș
Conf. univ. dr. Ștefan Vișovan
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.