După un război începând din 2013, primarul Cătălin Cherecheș (Coaliția pentru Maramureș ) preia prin decizie judecătorească Cinematograful Dacia. Casa de Cultură a sindicatelor va avea același deznodământ în scurt timp

Social

După o luptă grea dusă începând cu anul 2013, două dintre clădirile emblematice ale municipiului Baia Mare, Cinematograful Dacia și Casa de Cultură a sindicatelor, vor fi preluate în patrimoniul munipiului.

 Demersurile juridice care vizau aducerea în patrimoniul orașului a Cinematografului Dacia au demarat în 2013, când la inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, juriștii din cadrul primăriei Baia Mare au cerut Regiei Radef predarea – în baza unui protocol – a cinematografului către municipalitate. Refuzul acestora a adus o adevărată bătălie în cadrul mai multor instanțe de judecată, care a fost câștigată aproximativ 5 ani mai târziu de Municipiul Baia Mare. Astfel, în conformitate cu Legea 303/ 2008 și Decizia Curții Constituționale 19/2013, clădirea Cinematografului Dacia trebuia să intre, prin efectul legii, în proprietatea Municipiului Baia Mare. Numai că acțiunile în instanță ale celor de la Radef nu s-au oprit, astfel că a urmat o serie de noi procese.

Și acestea au fost câștigate de juriștii primăriei, așa încât au putut fi continuate, iar ulterior finalizate actele de întabulare în patrimoniul municipiului a clădirii amintite. În ciuda faptului că și aceste demersuri au fost constestate, câștig de cauză a avut tot municipalitatea, care a reușit să obțină, în luna iulie 2020, o hotărăre judecătorească executorie de evacuare a Radef din imobil. Hotărârea a fost deja comunicată executorului judecătoresc, iar în câteva zile va fi pusă în practică. Și în privința Casei de Cultură a Sindicatelor demersurile pentru preluarea în patrimoniul municipalității au fost demarate în 2013. Atunci, printr-o hotărâre a Consiliul Local al Municipiului Baia Mare inițiată de primarul Cătălin Cherecheș, obiectivul a fost introdus în patrimoniul orașului. Hotărârea a fost însă constestată de către Asociația Națională a Caselor de Cultură, care, la rândul său, dorea să devină proprietar al clădirii. Alte două procese au fost intentate ulterior de municipalitate în același scop. În unul dintre ele instanța s-a pronunțat deja în favoarea primăriei Baia Mare, iar celălalt a fost câștigat într –o primă instanță. “Și ca primar și ca cetățean al Băii Mari m-a durut sa văd cum după 1990 se distrug două edificii de cultură importante ale orașului, Casa de Cultură a Sindicatelor și Cinematograful Dacia.Niciodată Primăria nu le-a administrat. 

Aceste clădiri fiind gestionate în mod fraudulos și în batjocură față de comunitate de către diverse entități publice sau private. Începând cu 2013, alături de oameni profesionisti care iubesc orașul, am demarat lupta în instanță pentru a le aduce în averea orașului și pentru ale pune la dispoziția băimărenilor renovate, cu condiții civilizate. A fost o luptă grea pe care azi am câștigat-o pentru Cinematograful Dacia. Suntem în prag de finalizare a preluării Casei de Cultura. Și apoi trecem la treabă, să le punem în lumină, pentru cultură și pentru cetățenii orașului. Știu că majoritatea cetățenilor mi-au fost alături în acest război . Și azi sunt fericit să le spun ca mi-am îndeplinit prima misiune. Urmează a doua misiune, modernizarea. Iar eu sunt omul faptelor ” a declarat Cătălin Cherecheș primarul Municipiului Baia Mare.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *