Aproape în fiecare gosopodărie din Săpânţa există un război de ţesut. Femeile din sat torc sau împletesc în faţa porţii, împreună cu vecinele. Vara, ele îşi scot războiul de ţesut în stradă, spre încântarea turiştilor, care au ocazia să vadă instalaţii moştenite de generaţii, a căror vechime depăşeşte câteodată 100 de ani.
Se fac ţoluri, covoare, cergi, trăistuţe, ii, ciorapi. Multe familii trăiesc din acest meşteşug, sau îşi completează veniturile datorită lui. Aşa e şi familia Teodosiei Pop, o ţesătoare care figurează pe aşa-numita „Hartă a comorilor vii”, pe care ne-a propus-o Festivalul „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”. Pe Teodosia Pop am întâlnit-o tot în faţa porţii.
Ca să obţii o cergă, după ce se tunde oaia, trebuie spălată lâna, care se duce la darac, se face caier şi apoi se toarce. Lâna toarsă se ţese la război; se fac pături; păturile se duc la vâltoare, se spală şi abia după aceea se folosesc – sau se pun în vânzare.
Vânzarea se face în faţa porţii pentru că, spune Teodosia, dacă stai să îndeplineşti toate formalităţile de dus marfă prin ţară şi dacă tragi linie după toate cheltuielile pe care le faci, nu te alegi cu nimic.
Teodosia ţese de la vârsta de 12 ani. Ea spune că, în afara turiştilor dornici de experienţe noi, există tinere din sat care ştiu şi învaţă să ţeasă, şi care cu siguranţă vor duce meşteşugul mai departe. Deşi astăzi el se practică ceva mai puţin, aveţi toate şansele ca, trecând prin Maramureş, să vedeţi ţesătoare la lucru, câteodată chiar în aer liber, în faţa porţilor. Acolo unde puteţi admira şi cumpăra ţoluri, covoare, cergi, trăistuţe, ii, ciorapi…